SMOK POZZ X Review

By | mart. 19, 2020

POZZ X se numără printre ultimele apariții ale producătorului chinez SMOK și marchează aniversarea a 10 ani de la fondarea companiei. Este un dispozitiv POD cu putere de până la 40 wați, capacitate de lichid de 4.5 ml și acumulator integrat de 1400 mAh. Printre altele, se mai laudă cu un display color TFT de 0.96 inci și cu o gamă largă de coil-uri compatibile, în acest moment fiind disponibilă chiar și o bază RBA pentru cei pasionați de rebuildables. Dispozitivul este disponibil pe nouă variante de culoare: Black, White, Black and White Camouflage, Green Camouflage, Purple, Blue, Orange, Gray and 7-Color și Yellow. Îl găsiți la 3avape.com la prețul de 29.99 dolari (aprox. 130 Lei, fără TVA).

Inainte de a trece la analiza dispozitivelor tin sa va reamintesc ca modurile electronice, atomizoarele si alte dispozitive asociate vaping-ului sunt strict interzise persoanelor ce nu au implinit varsta legala pentru fumat, in conformitate cu reglementarile locale legate de vanzarea produselor din tutun si a derivatelor acestora. Producatorul specifica ca in eventualitatea in care are suspiciuni cu privire la achizitia produselor sale de catre minori va efectua verficari suplimentare pentru a stabili daca clientul este sau nu eligibil pentru a cumpara respectivele produse. Acestea fiind mentionate, nu achizitionati si nu utilizati dispozitive de vaping daca nu ati implinit varsta de 18 ani!

Specificații SMOK POZZ X:

  • Dimensiuni: 97.3 x 33.6 x 22 mm
  • Capacitate lichid: 4.5 ml
  • Greutate: 97 grame
  • Interval putere: 5 – 40 wați
  • Capacitate acumulator: 1400 mAh
  • Tensiune ieșire: 1 – 4.0 V
  • Curent standby: sub 400 uA
  • Interval rezistență: 0.3 – 2.5 Ω
  • Încărcare: USB 5 V, până la 2 A
  • Protecții: supraîncărcare (4.3 V), supradescărcare (2.4 V), curent (max. 2 A)

Suntem întâmpinați de un ambalaj compact, cu elemente grafice minimaliste, dar foarte solid și cu protecție adecvată la interior. Dotările cheie sunt enumerate pe partea frontală a cutiei, în timp ce lista completă a specificațiilor este pe spate. Pe lateral dreaptă găsim o serie de elemente de identificare: nr. lot, serial și holograma de autenticitate a producătorului. Alături de dispozitiv, în pachet mai găsim și câteva accesorii: două coil-uri, unul de tip RPM Mesh 0.4 Ω și un altul de tip RPM Triple Coil 0.6 Ω, un cablu de încărcare microUSB, scurt, dar gros și cu conectori de bună calitate, un manual de instrucțiuni în limba engleză, precum și un warranty card. Accesoriile sunt identice și în cazul variantei EU 2 ml edition, singura diferență fiind dată de POD, a cărui capacitate este limitată la 2 ml.

Design-ul dispozitivului este, în mare parte, inspirat din cel al seriei SMOK NORD, principalele diferențe fiind date de proporțiile ceva mai mari și de display-ul color de mici dimensiuni amplasat pe partea din față. SMOK POZZ X măsoară 97.3 mm lungime, 33.6 mm lățime și 22 mm grosime și cântărește doar 97 grame. Finisajul este în continuare unul lucios, iar asta îl face să fie un adevărat magnet pentru amprente și zgârieturi. Și mai supărător, pe la colțuri plasticul începe să se mătuiască după doar câteva săptămâni de utilizare și nici nu are o aderență tocmai bună.

Pe de altă parte, dacă includem în ecuație prețul redus, acumulatorul cu capacitate de 1400 mAh și dotările oferite, începem să înțelegem de ce au fost necesare aceste concesii la nivelul construcției – e imposibil să excelezi la toate capitolele la un preț de sub 30 dolari. În ciuda acestui inconvenient, dispozitivul este bine închegat, nu are probleme la îmbinări, iar în raport cu dotările este foarte compact. Nici nu îl simți în buzunarul pantalonilor și îl poți strecura fără probleme chiar și în buzunarul de la cămașă sau, în cazul domnișoarelor, într-o geantă de tip plic. Pe spate găsim un finisaj de tip resin, cu rol decorativ, peste care sunt imprimate certificările și logo-ul producătorului.

SMOK a început să includă afișaje TFT color chiar și pe device-urile din zona entry-level, iar POZZ X nu face excepție. Chiar dacă display-ul de pe față este relativ micuț, având doar 0.96 inci în diagonală, rezoluția, contrastul și luminozitatea sunt mai mult decât decente, conținutul afișat fiind vizibil chiar și în bătaia directă a razelor solare. Din punct de vedere al funcționalității însă, nu este la fel de avansat precum un dispozitiv high-end, pe ecran fiindu-ne prezentate doar informațiile esențiale: putere, nivel încărcare acumulator, curent, timp de declanșare și numărul de puff-uri. Puterea este reglabilă în intervalul 5 – 40 wați, iar logo-ul ce indică nivelul bateriei pare a fi destul de precis – arată o descărcare graduală și dispozitivul nu se închide când bateria este aproape epuizată. Apropo, ecranul este realizat dintr-un material compozit în patru straturi, menit să ofere protecție mai bună împotriva zgârieturilor și să reducă reflexiile. Și, spre surprinderea mea, chiar se vede – în timp ce restul construcției prinde repede zgârieturi, ecranul rămâne fără urme.

Toate acestea sună bine pentru un dispozitiv din această gamă de preț, însă avem și o parte mai puțin bună: există un singur buton de control, care are și rol de declanșator, iar ajustarea diverselor opțiuni și blocarea/închiderea dispozitivului se fac printr-o combinație de apăsări lungi sau multiple ale butonului fizic. De exemplu, pentru a accesa meniul de selecție, pentru blocare, oprire și resetare puff counter, va trebui să apăsați succesiv de cinci ori butonul, în timp ce pentru ajustarea puterii sunt necesare trei apăsări succesive. Producătorul susține că această implementare asigură o operare facilă, însă mie mi se pare mai mult o măsură de reducere a costurilor și nu una în beneficiul utilizatorului.Ajustarea puterii se face în funcție de preferințe, însă trebuie să țineți cont de recomandările oferite de producător pentru fiecare coil în parte. La prima vedere pare nițel complicat pentru un dispozitiv POD, mai ales pentru un începător, însă informațiile sunt ușor accesibile pe site-ul SMOK. De exemplu, pentru coil-ul RPM Mesh 0.4 Ω, producătorul recomandă o putere de 25 wați. Cât despre electronică și protecții, avem funcțiile obișnuite: recunoaștere inteligentă a atomizorului, monitorizare a numărului de puff-uri (declanșări), oprirea alimentării atomizorului după opt secunde, protecție scurtcircuit, protecție supraîncălzire și protecție supradescărcare acumulator. O îmbunătățire considerabilă introdusă de POZZ X este airflow-ul. Avem două canale de aerisire, mult mai generoase decât pe implementările anterioare de tip POD de la SMOK, lucru care facilitează un airflow superior și, implicit, un volum de abur mai mare.

Cât despre performanța generală a părții electronice, aflați că curentul este stabil și nu există o degradare sesizabilă pe măsură ce acumulatorul este descărcat. Nu există nici măcar intrări ocazionale în PWM (pulsații), coil-urile incluse, de 0.4, respectiv 0.6 Ω, comportându-se onorabil la puterile recomandate de producător. E posibil ca situația să fie diferită în cazul coil-urilor cu rezistență joasă, însă, cum nu mi-au fost puse la dispoziție pentru testare, nu vă pot oferi rezultate concrete.

Din nefericire, portul de încărcare este în continuare unul microUSB, SMOK rezervând momentan conectica USB Type-C doar pentru modurile mai scumpe. Partea bună e că este amplasat la baza dispozitivului, lucru care permite utilizarea facilă a dispozitivului chiar și pe parcursul încărcării. Încărcarea se face printr-un alimentator USB (sau port USB de la calculator), iar din spusele producătorului curentul maxim acceptat este de 2 A. Utilizând un alimentator cu output de 5V/2A, acumulatorul integrat de 1400 mAh se încarcă de la 0 la 100% în aproximativ o oră. Așa cum era de așteptat, curentul nu rămâne constant pe parcursul încărcării, ci este redus gradual pe măsură ce nivelul de încărcare se îndreaptă spre pragul de 100%. Chiar și așa, un timp de încărcare de o oră este excelent. În plus, dispozitivul nu se supraîncălzește pe parcursul procesului de încărcare, iar asta contribuie într-o oarecare măsură la longevitatea acumulatorului.

Cât despre autonomie, ținețin cont că aceasta poate varia simțitor în funcția de rezistența coil-urilor utilizate, de puterea selectată, dar mai ales de regimul de utilizare. În combinație cu coil-ul RPM Mesh 0.4 Ω, setat la puterea recomandată de 25 wați și utilizat într-un regim mediu spre intensiv bateria trece cu brio pragul de o zi de utilizare. Situația se îmbunătățește considerabil dacă alegeți coil-ul RPM Triple Coil 0.6 Ω, care, la aceeași putere, epuizează acumulatorul în aproximativ două zile de utilizare medie. Autonomia este foarte bună pentru un acumulator de 1400 mAh, iar aici cred că o contribuție importantă o are și eficiența energetică ridicată a electronicii.

POD-ul are o capacitate generoasă de 4.5 ml (2 ml în cazul variantei EU TPD) și beneficiază de o prindere excelentă cu dispozitivul – se detașează foarte ușor, însă nu atât de ușor încât să se desprindă accidental în buzunar sau să curgă. Coil-urile sunt interschimbabile, iar în total sunt peste șapte modele disponibile, dintre care unul este reduildable (coil-uri de peste 0.25 Ω). În plus, airflow-ul este ajustabil printr-un inel amplasat la bază, iar dacă optați pentru RPM Quartz 1.2 Ω Coil, RPM MTL Mesh 0.3 Ω Coil sau RPM SC 1.0 Ω Coil sunt de părere că puteți chiar să-l transformați într-un setup numai bun de mouth to lung.

Ce nu-mi place: SMOK a renunțat la compatibilitatea cu coil-urile NORD, foarte populare și disponibile în mai toate magazinele de specialitate, și a migrat în totalitate spre noile modele RPM, care, deși sunt cu o idee mai performante, nu sunt încă atât de răspândite în stocurile furnizorilor. Acest lucru poate genera confuzie și frustrare în rândul consumatorilor, mai ales în contextul în care discutăm despre un dispozitiv entry-level, a cărui public țintă este reprezentat în principal de începători în ale vaping-ului. O altă neplăcere este legată de sistemul de umplere al POD-ului. Căpăcelul de umplere este situat la interior și asta înseamnă că la fiecare alimentare cu lichid trebuie să scoateți POD-ul din device. Din punctul meu de vedere, e un sacrificiu făcut de dragul dimensiunilor cât mai compacte, iar o adaptare cu umplere direct din exterior ar fi adăugat câțiva milimetri la lungime și/sau grosime.

La fel ca celelalte implementări de tip POD cu coil-uri interschimbabile de la SMOK, rezistența este fixată fără niciun fel de filet și nu există elemente intermediare între contactele modului și coil, prin urmare căderile de tensiune sunt minime. Referitor la coil-urile incluse în pachet, nu am ce reproșuri să le aduc. Coil-ul RPM Mesh 0.4 Ω, adică cel preinstalat, are un canal mesh pe verticală, o putere recomandată de 25 wați și, conform spuselor producătorului, este optimizat pentru încălzire rapidă și o reproducere fidelă a aromei. După două săptămâni de testare intensivă vă pot spune că se declanșează aproape instant, chiar și la o putere inferioară celei recomandate, și că se alimentează foarte bine cu lichid, chiar și cu cele vâscoase. Aroma este reprodusă binișor, însă de abia după ce treceți de 2-3 umpleri. Îmi place și că nu se degradează prea repede, livrând o experiență consistentă chiar și după multe sesiuni de chain vaping.

Celălalt coil prezent în pachet, RPM Triple Coil 0.6 Ω, are, după cum sugerează și numele, trei rezistențe poziționate pe verticală. Experiența este relativ similară, diferența principală fiind dată de ramp-up time-ul nițel mai rapid și de volumul de abur parcă un pic mai bun. Din ce am testat eu, aroma este cu o idee mai fadă, însă în continuare mai mult decât decentă pentru un coil atât de compactă. Și acesta se recomandă foarte bine cu toate tipurile de lichide – nu curge la lichide VPG 50/50, nu are tendința de a da dry hit-uri la lichide vâscoase 80/20 VPG și livrează o experiență consistentă chiar și după două săptămâni de utilizare constantă.

Verdict

Chiar și în contextul unei piețe tot mai aglomerate, SMOK POZZ X este un vaporizator atractiv, cu un raport preț/performanță imbatabil. Pe lângă performanțe și autonomia excelentă, POZZ X se mai remarcă și prin versatilitatea oferită de cele șapte coil-uri disponibile, prin display-ul color, dar și prin dimensiunile extrem de compacte. Nu are lipsuri majore, însă dacă ar fi să-i caut nod în papură aș menționa portul de încărcare microUSB și sistemul de umplere cu lichid.

Poate fi găsit pe variantele de culoare Black, White, Black and White Camouflage, Green Camouflage, Purple, Blue, Orange, Gray and 7-Color și Yellow. Costă 29.99 dolari (aprox. 130 Lei, fără TVA) la 3avape.com.

  • Rating
5.0