SMOK G-Priv 3 Review

By | ian. 27, 2020

Desi in ultima perioada industria pare ca s-a indreaptat mai mult spre dispozitive ultracompacte, accesibile si usor de intretinut, multi vaperi inca prefera setup-urile traditionale. Adica cele formate dintr-un mod puternic, preferabil cu doi acumulatori, si un tank cat mai incapator. Astazi discutam despre proaspat lansatul SMOK G-Priv 3. Desi dispune de un display color cu touchscreen, pentru care gama G-Priv este consacrata, modul aduce o constructie foarte compacta si vine la bord cu o groaza de functionalitati interesante. G-Priv 3 este, totodata, si un dispozitiv foarte puternic, putand urca pana la o putere 230 wati si avand un nou chip denumit IQ-G prin care asigura un timp de declansare de doar 0.001 secunde si curenti de pana la 50 A. Eu am testat varianta kit standard, non-UE, insotita de atomizorul TFV16 Lite cu capacitate de 5 ml, insa tineti cont ca versiunile europene ale kit-ului sosesc cu atomizorul limitat la 2 ml. Momentan, kit-ul nu este disponibil in oferta magazinelor din Romania, insa il puteti achizitiona de pe Fasttech la pretul de 69.61 dolari, fara TVA (aprox. 300 Lei). Se afla deja pe stoc, iar livrarea dureaza in medie cam doua-trei saptamani prin posta standard. Kit-ul este momentan disponibil momentan in patru variante de culoare: Black, Prism Gold, Purple Red si Prism Chrome.

Inainte de a trece la analiza dispozitivului tin sa va reamintesc ca unitatile trimise la review fac parte din loturi initiale de preproductie si ca pot avea unele mici imperfectiuni sau limitari de performanta fata de versiunile retail. Nu va faceti insa griji. Producatorii rezolva de obicei eventualele probleme pana la debutul comerical prin actualizari de software si/sau mici ajustari la nivelul constructiei. Din fericire, in cazul lui G-Priv 3 nu au existat probleme, unitatea furnizata pentru review comportandu-se conform asteptarilor pe parcursul celor cateva zile de testare.

De asemenea, va rog sa aveti in vedere faptul ca modurile electronice,  atomizoarele si alte dispozitive asociate vaping-ului sunt interzise persoanelor ce nu au implinit varsta legala pentru fumat, in conformitate cu reglementarile locale legate de vanzarea produselor din tutun si a derivatelor acestora. Producatorul mentioneaza ca in cazul in care are suspiciuni cu privire la achizitia produselor sale de catre minori va efectua verificari suplimentare pentru a stabili daca clientul este sau nu eligibil pentru a cumpara respectivele produse. Prin urmare, nu cumparati si nu utilizati produse de vaping daca nu ati implinit inca varsta de 18 ani.

Specificatii SMOK G-Priv 3:

  • Dimensiuni: 54 x 28 x 85 mm
  • Greutate: 188 grame
  • Putere: 1 – 230 wati (VW) / 10 – 230 wati (TC)
  • Curent standby: <400 uA
  • Tensiune intrare: 6.4 – 8.4 V
  • Tensiune iesire: 0.5 – 8.2 V
  • Timp de declansare: 0.001 secunde
  • Curent incarcare: 2.0 A
  • Tensiune incarcare: 5 V (USB)
  • Rezistenta: 0.1 – 2.5 Ohm (VW) / 0.05 – 2.0 Ohm (TC)
  • Interval TC: 100 – 315 grade Celsius

Specificatii SMOK TFV16 Lite Tank:

  • Capacitate: 5 ml
  • Material: otel inoxidabil
  • Greutate: 73 grame
  • Inaltime: 58.5 mm
  • Diametru: 28 mm

SMOK Mag G-Priv 3 soseste intr-o cutie de carton solida pe care gasim mentionate specificatiile cheie, elementele de identificare (serial, numar lot si scratch code pentru verificarea autenticitatii) si o serie de avertismente de utilizare. Pentru protectie suplimentara pe parcursul transportului, continutul pachetului este bine protejat prin cateva straturi de spuma.

In materie de accesorii ne alegem cu un bundle foarte bogat. Pe langa mod, mai avem atomizorul TFV16 Lite cu capacitate de 5 ml (2 ml in UE), doua coil-uri, TFV16 Lite Conical Mesh 0.2 Ohm preinstalat si TFV16 Lite Dual Mesh 0.15 Ohm, o sticla de rezerva pentru atomizor si un cablu USB Type-C pentru incarcare/upgrade de firmware. Bineinteles, avem si un manual de instructiuni sumar, dar foarte bine redactat, si un warranty card. N-ar fi stricat si o husa de protectie pentru mod, mai ales ca acesta are display touchscreen, dar la cat de ieftine sunt husele din silicon nu pot spune ca e un lucru care ne deranjeaza foarte tare.

“If it ain’t broke, don’t fix it”, cam aceasta este in continuare filozofia de design a brand-ului SMOK. In loc de elemente de design complicate si inutile, producatorul a pastrat constructia modelelor anterioare din seria G-Priv si le-a perfectionat. Dispozitivul masoara 85 mm inaltime, 54 mm latime si 28 mm grosime si cantareste 188 grame. Prin urmare, nu este mai compact si nici mai usor decat predecesorul sau, insa aduce o forma usor rotunjita la colturi, pentru un plus de ergonomie.

Form factor-ul este unul extrem de placut pentru un mod dual battery cu display touchscreen, iar constructia in continuare una solida, contrar pretului de achizitie accesibil. Indiferent la ce setup dual battery va raportati, SMOK G-Priv 3 este relativ usor si compact, chiar si in combinatie cu atomizorul TFV16 Lite inclus in pachet. Cu tank-ul si doi acumulatori 18650 inserati, setup-ul cantareste putin peste 300 grame, fiind foarte comod in utilizarea de zi cu zi si putand fi transportat cu usurinta in buzunarul pantalonilor si chiar si intr-o poseta de mici dimensiuni.

Pe latura din spate a dispozitivului avem un aspect de tip “resin”, iar in rest un finisaj glossy, care, sincer sa fiu, nu m-a incantat foarte tare. Aduna repede urme de amprente, incepe se zgarie dupa doar cateva zile de utilizare si nu este nici foarte aderent. Altfel spus, noul model aduce o forma mai comoda in utilizare, insa cam dezamageste la aderenta si rezistenta la zgarieturi.

Din motive ce tin de usurinta in utilizare, prefer firebar-urile intinse pe toata suprafata laterala si nu butoane mici, greu accesibile, iar G-Priv 3 este o adevarata placere la acest capitol. Indiferent de cum tii dispozitivul in mana, degetele vor fi pica natural pe firebar. Acesta din urma se declanseaza foarte usor si are un feedback tactil, placut la apasare. Alaturi de firebar mai avem si un buton pentru pornirea si oprirea ecranului.

Ce nu-mi place e partea opusa firebar-ului. Cum ziceam, vine intr-un finisaj glossy care nu are nici aderenta si nici rezistenta la zgarieturi – aici ar fi fost utila o insertie cauciucata din punctul meu de vedere.

Display-ul este mare, color, luminos si are control tactil. Are 2.4 inci in diagonala, ceea ce e destul de mult pentru un mod electronic, vine cu o densitate ridicata de pixeli, astfel ca nu puteti distinge pixelii in mod individual, si are un contrast si un nivel de luminozitate ridicat care asigura o lizibilitate foarte buna chiar si in bataia soareului. Interfata grafica, cu care interactionati prin comenzi tactile, a fost simplificata si regandita pentru a fi oferi cat mai multe informatii utile, insa fara a deveni obositoare. Pe pagina principala sunt afisate puterea si butoanele de ajustare aferente, rezistenta atomizorului, tensiunea livrata, curentul si numarul de declansari. Totodata, SMOK G-Priv 3 are suport si pentru temperature control, cu preseturi pentru Ti, Ni si SS, stealth mode, care tine display-ul dezactivat in vederea reducerii consumului de energie, si profile personalizabile pentru comutarea rapida intre diverse intervale de putere. Sunt prezente si modurile soft, norm si hard, care, in functie de optiunea selectata, livreaza un boost in primele secunde de declansare. Pentru cei cu copii, este prezenta si optiunea de passcode prin care se permite blocarea dispozitivului cu un cod de acces. Cea mai interesanta noutate este insa chip-ul IQ-G, despre care SMOK sustine ca asigura un timp de declansare de doar 0.001 secunde si curenti de pana la 50 A. Per total, daca e sa ne rezumam la partea de software, G-Priv 3 impresioneaza printr-o experienta de utilizare fara cusur, mai ales pentru ca raspunde prompt comenzilor, este foarte bine organizata si asigura un grad ridicat de personalizare.

Modul opereaza cu doi acumulatori 18650, montati in serie si inserati prin spate, prin detasarea capacului sustinut cu magneti. Magnetii sunt insa destul de puternici de aceasta data. Capacul nu zdrangane deloc si nici nu are tendinta de a se desprinde accidental in buzunar. Contactele pentru acumulatori sunt placate cu aur, in vederea reducerii caderilor de tensiune, si sunt inscriptionate sugestiv cu simbolul polaritatii. Pe interiorul cutiei este prezent si un avertisment cu privire la calitatea acumulatorilor. SMOK nu recomanda utilizarea acumulatorilor umflati, care au materialul izolator deteriorat, care se scurg sau care miros ciudat. Totodata, este indicat sa se foloseasca acumulatori identici cu rata de descarcare de minim 25 A.

Incarcarea si upgrade-ul de firmware se realizeaza prin portul USB Type-C de la baza. Da, avem in sfarsit USB Type-C pe un mod de la SMOK! Daca e sa ne luam dupa cele spuse de producator, G-Priv 3 accepta curenti de incarcare de pana la 2 A, iar incarcarea se face in mod load balanced, adica ambii acumulatori sunt incarcati in acelasi ritm, fara ca unul sa aiba o tensiune mai mare sau mai mica decat celalalt. In acest fel se previne degradarea prematura a acumulatorilor si se asigura o functionare corespunzatoare a partii electronice.

Referitor la timpul de incarcare, trebuie sa aveti in vedere ca acesta poate varia simtitor in functie de incarcatorul utilizat, de acumulatori si de temperatura ambientala. In general insa acumulatorii se incarca repejor daca utilizati si un alimentator de calitate. In cazul meu, cu doi acumulatori Sony VTC5 cu capacitate de 3000 mAh, timpul de incarcare de la 0% (3.3 V) la 100% (4.2 V) si un alimentator USB cu iesire de 2 A a fost de aproximativ doua ore si 20 minute. Pe langa faptul ca este rapid, circuitul de incarcare este si destul de precis si stabil. Nu supraincarca acumulatorii si nici nu se supraincalzeste, iar faptul ca vine cu load balancing ofera un plus de siguranta si va scapa de costul unui incarcator extern.

Pe partea de sus a dispozitivului avem conectorul pentru atomizor, montat pe arc pentru compatibilitate extinsa cu o larga varietate de atomizoare. Este prevazut, de asemenea, cu un filet solid, sustinut de un inel de aluminiu care il mentine in pozitie chiar si atunci cand este aplicata o forta substantiala. Filetul este la randul sau unul de calitate si mentine un contact ferm cu toate cele cinci atomizoare testate.

Cat despre performanta, SMOK G-Priv 3 este in linie cu celelalte moduri electronice high-end de pe piata. Livreaza curenti stabili si curati, fara intrari sesizabile in PWM nici macar la puteri apropiate de maximul de 230 wati. Indiferent de nivelul acumulatorilor, output-ul este curat si stabil si nu se degradeaza simtitor pe masura ce acumulatorii se descarca. De asemenea, coil-urile de TFV16 Lite incluse in pachet nu streseaza foarte tare electronica modului, acesta operand in parametri normali pe tot parcursul testarii. Desi nu sunt un impatimit al temperature control-ului, am montat un build de TC cu coil din SS. S-a comportat decent, fara variatii neplacute sau taieri bruste ale alimentarii. Pe langa faptul ca livreaza un curent foarte stabil, modul impresioneaza si printr-o eficienta energetica decenta. Intr-un regim de vapat mediu spre intensiv pe atomizorul TFV16 Lite din pachet si coil-ul preinstalat TFV16 Lite Conical Mesh 0.2 Ohm, setat la o putere de 65 wati, am reusit sa ating lejer o zi de utilizare si cam o zi si jumatate de utilizare light, ceea ce nu e rau deloc pentru un mod dual 18650. De asemenea, atunci cand acumulatorii sunt descarcati, modul poate opera fara probleme si in mod passthrough, fiind gata de utilizare in mai putin de cinci minute de la conectarea incarcatorului.

SMOK TFV16 Lite Tank

Chiar daca nu poate fi considerat un atomizor revolutionar in comparatie cu iteratiile anterioare ale producatorului, TFV16 Lite este un tank excelent dupa standardele anului 2020. Este optimizat pentru airflow si aburi din plin, aroma profunda si mentenanta facila, oferind, in acelasi timp, si un consum echilibrat de energie si de lichid. Are capacitate utilizabila de 5 ml, inaltime de doar 58.5 mm, diametru de 28 mm, este realizat din otel inoxidabil si cantareste 73 grame. Sa aveti grija insa ca varianta EU TPD a lui TFV16 Lite Tank este limitata la doar 2 ml, in ciuda proportiilor identice.

In cazul kit-ului G-Priv 3, TFV16 Lite Tank este insotit de doua coil-uri, TFV16 Lite Conical Mesh 0.2 Ohm preinstalat si TFV16 Lite Dual Mesh 0.15 Ohm, de o sticla de rezerva pentru tank, tot concava, de un drip tip resin detasabil, menit sa limiteze transferul termic intre partile metalice ale atomizorului si buze, si de diverse garnituri de rezerva. In marte parte, constructia sa este foarte similara cu cea a lui TFV16, principalela schimbare fiind capacitatea si tipul coil-urilor folosite. Da, din pacate, este necesara migrarea la un nou tip de coil, datorita bazei ceva mai inguste. Airflow-ul se ajusteaza de la baza tank-ului, ca si pana acum, prin intermediul inelului circular, si ne permite un reglaj foarte precis.

Atomizorul vine cu acelasi sistem facil de umplere top filling si are cu un mustiuc larg, dar care, din pacate, nu adera la standardul universal. Prin urmare, va trebui sa va limitati doar la optiunile producatorului.

Airflow-ul este insa foarte larg – veste foarte buna pentru lung inhaleri si cloud chaseri, insa nu tocmai buna pentru cei ce prefera sa vapeze mouth to lung. Datorita canalelor de aerisire mari, nu prea exista posibilitatea realizarii unui build mouth to lung, indiferent de cat de strans tineti aerul. Producatorul nu ofera coil-uri mouth to lung si nici nu are baze RBA pentru TFV16 Lite in portofoliu, probabil pentru ca stilul acesta de vapat nu mai este la mare cautare in randul clientilor de vaporizatoare high-end.

TFV16 Lite vine insa cu aceeasi simplitate pe care am vazut-o pe TFV16, atat la utilizare, cat si la mentenanta. Tank-ul se dezasambleaza complet, putand fi astfel curatat foarte bine, si aduce noul mecanism de fixare a coil-urilor. Mai precis, acestea nu se mai infiliteaza pe baza, ci se introduc mai intai in top cap, iar apoi tank-ul se infileteaza cu totul. Atat coil-ul, cat si baza au contacte placate cu aur, pesemne ca producatorul si-a luat masuri de precautie pentru coroziune si pentru reducerea caderilor de tensiune. Eu nu am intampinat niciodata probleme cu contacte imperfecte la nivelul tank-ului, insa ma gandesc ca dupa o perioada de utilizare indelungata pot aparea urme de coroziune sau, mai rau, se poate intampla ca rezistenta sa ramana intepenita pe baza.

Acum sa trecem la detaliul cel mai important: performanta atomizorului. Pentru evaluare am utilizat ambele coil-uri incluse in pachet, in mod alternativ, timp de aproximativ o saptamana. M-am limitat in a folosi un singur tip de lichid (VPG 70/30) cu aceeasi aroma, pentru ca analiza sa nu fie infleuntata de mai multi factori.

Incepem cu coil-ul preinstalat, TFV16 Lite Conical Mesh 0.2 Ohm realizat in colaborare cu NexxMesh. Acesta are un canal de aerisire generos pe care avem o structura mesh din Kanthal. Este promovat drept un coil cu declansare rapida, throat hit cald, aburi din plin si aroma reprodusa extrem de bine, lucruri care, in mare parte, s-au dovedit adevarate. Are o putere recomandata de 60 – 85 wati, se alimenteaza foarte bine cu lichid si nu are tendinta de a da dry hit-uri sau gusturi ciudate dupa o sesiune intensiva de chain vaping. Aburii, intr-adevar, sunt foarte “pufosi”, iar aroma este ceva mai accentuata in comparatie cu ceea ce am vazut pe coil-urile realizate pana acum de SMOK. Nu-mi place insa ca se degradeaza destul de repede, dupa doar aproximativ o saptamana, iar volumul de abur incepe sa scada simtitor.

Celalalt coil, TFV16 Lite Dual Mesh, are, dupa cum sugereaza si numele, doua canale cu fire aranjate in mesh. Rezistenta este de 0.15 Ohm, iar puterea recomandata de producator este cuprinsa intre 60 – 90 wati. Este mai bogat pe airflow si volum de abur, insa mai slabut in ceea ce priveste throat hit-ul si reproducerea aromei. Alimentarea cu lichid este insa la fel de buna si nu am observat o degradare la fel de rapida ca in cazul coil-ului preinstalat. Datorita volumului ceva mai mare de abur nu il vad insa potrivit pentru daily use, fiind mai degraba un coil de cloud chasing, cu consum mare de lichid si de energie.

Compact

SMOK G-Priv 3 este un mod dual battery compact, atragator, extrem de bogat in functionalitati si cu performante excelente in raport cu pretul de achizitie. Experienta de utilizare asigurata de display-ul touchscreen mare si color este una foarte placuta, producatorul venind cu imbunatatiri consistente fata de modelul anterior din serie. In plus, avem la bord si noul chip IQ-G, proiectat ca sa asgigure timpi de declansare de doar 0.001 secunde si curenti de pana la 50 A. La randul sau, atomizorul TFV16 Lite Tank impresioneaza printr-o experienta fara cusur, cu aburi din plin, aroma bine reprodusa si consum relativ redus de energie, mai ales in combinatie cu coil-ul TFV16 Lite Conical Mesh preinstalat. Totodata, kit-ul impresioneaza si prin bundle-ul bogat de accesorii si prin conectica USB Type-C, in premiera pe un dispozitiv SMOK.

SMOK G-Priv 3 poate fi gasit pe variantele de culoare Black, Prism Gold, Purple Red si Prism Chrome la Fasttech la pretul de 69.61 dolari (aprox. 300 Lei, fara TVA).