SMOK Fetch Mini Review

By | dec. 22, 2019

Vă place sau nu, setup-urile compacte au explodat în popularitate în ultima perioadă, foarte mulți utilizatori ajungând să le prefere în locul modurilor grele și voluminoase.  Acestea însă nu vin în formatul cu care probabil v-ați obișnuit, cu baterie de tip eGo și atomizor, sau kit all-in-one, ci sub formă de POD, adică un device ultra compact cu rezervor interschimbabil integrat. Dispozitivele de acest fel au avantajul portabilității, a raportului preț/performanță foarte atractiv, dar și a costurilor extrem de mici de întreținere. În plus, acestea pot fi adaptate atât pentru utilizatorii ce preferă să vapeze mouth to lung, cât și pentru cei cu lung inhale, producătorii oferind în general o largă varietate de POD-uri și/sau coil-uri. O bună parte din vaperii adepți dispozitivelor POD au făcut trecerea spre săruri de nicotină, care, în caz nu știați, facilitează absorpția mai rapidă a nicotinei, însă mai sunt vaperi care se arată reticenți față de sărurile de nicotină și care preferă lichidele obișnuite, denumite “freebase”. Pentru aceștia, unii producători oferă coil-uri foarte aerisite, pentru lung inhale, așadar experiența livrată este relativ similară cu cea obținută pe un kit all-in-one sau pe un atomizor entry-level.

Fetch Mini este ultimul device de la SMOK de acest fel, însă se abate de la conceptul POD-urilor obișnuite, la fel ca și SMOK RPM40 și Trinity Alpha, de altfel. POD-urile acestuia au coil-uri interschimbabile, iar asta asigură un plus de flexibilitate și, de ce nu, costuri de întreținere mai mici. Puterea este reglabilă în intervalul 1 – 40 wați. Deoarece temperature control-ul nu a prea avut priză la public și ar fi adus un cost suplimentar cam inutil, SMOK a renunțat la el și pe Fetch, însă a compensat printr-un display color destul de generos, amplasat pe partea frontală. Ambele POD-uri au o capacitate de 3.7 ml (2 ml pentru versiunea europeană datorită reglementărilor EU TPD), iar coil-urile incluse în pachet sunt de tip RPM Mesh 0.4 Ohm (lung inhale, preinstalată) și Nord DC 0.6 Ohm pentru mouth to lung. Acumulatorul are o capacitate de 1200 mAh și, după cum veți descoperi pe parcursul acestui material, se descurcă cu brio chiar și în cazul unui regim de utilizare intensiv. În plus, dispozitivul se laudă și cu fast charging, putând fi încărcat de la 0 la 100% în aproximativ 55 minute.

Înainte de a trece la analiza dispozitivului țin vă vă reamintesc că modurile electronice, atomizoarele și alte dispozitive asociate vaping-ului sunt interzise persoanelor ce nu au împlinit vârsta legală pentru fumat, în conformitate cu reglementările locale legate de vânzarea produselor din tutun și a derivatelor acestora. Producătorul specifică că în eventualitatea în care are suspiciuni cu privire la achiziția produselor sale de către minor va efectua verificări suplimentare pentru a stabili dacă clientul este sau nu eligibil pentru a cumpăra respectivele produse. Acestea fiind spuse, nu cumpărați și nu utilizați dispozitive de vaping dacă nu ați împlinit încă vârsta de 18 ani!

Specificații SMOK Fetch Mini:

  • Dimensiuni: 76 x 42.8 x 18.4 mm
  • Greutate: 105 grame
  • Interval putere: 5 – 40 wați
  • Consum standby: sub 140 uA
  • Interval rezistență: 0.3 – 2.5 Ohm
  • Tensiune intrare: 3.3 – 4.2 V
  • Tensiune ieșire: 0.5 – 4.1 V
  • Încărcare: USB, 5 V, până la 1.2 A
  • Capacitate acumulator: 1200 mAh
  • Capacitate lichid: 3.7 ml (2 ml pentru variantă distribuită în UE)

SMOK Fetch Mini este disponibil în două versiuni, cu laterale realizate din sticlă sau din acrylic, ambele cu propriile variante de culoare. Pe acrilic avem Fluid Purple, Fluid Green, Fluid Blue, Fluid Gold și Fluid Red, iar pe sticlă Black, Green, Orange, Blue și Brown. Versiunea prezentată în cadrul articolului este cea din sticlă și costă 36 dolari, fără TVA, la Fasttech (aprox. 155 Lei).

Device-ul sosește într-o cutie compactă, cu elemente grafice simple, și are principalele specificații menționate pe partea din față, cele complete pe spate și o serie de elemente de identificare, cum ar fi nr. serial și lot, pe lateral. Alături de mod, în pachet mai primim două POD-uri, ambele cu capacitate de 3.7 ml, două rezistențe, RPM Mesh 0.4 Ohm și Nord Regular DC 0.6 Ohm, un cablu microUSB pentru încărcare, un warranty card și, bineînțeles, un manual de utilizare.

Cât despre construcția device-ului, aflați că aceste este extrem de compact. Măsoară doar 76 mm înălțime, 42.8 mm lățme și 18.4 mm, așadar este printre cele mai compacte dispozitive de acest fel de pe piață. La cele 105 grame sale, aș zice că se situează puțin peste medie, însă compensează prin calitatea foarte bună a construcției și prin acumulatorul încăpător, cu capacitate de 1200 mAh. SMOK Fetch se așează foarte bine în palmă, are o aderență excelentă, mulțumită sticlei semi-glossy de pe părțile laterale, și nu deranjează mai deloc în buzunar.

De fapt, de abia dacă îl simți în buzunarul pantalonilor și îl poți transporta fără probleme chiar și în buzunarul de la cămașă sau, în cazul domnișoarelor, într-o geantă de tip plic. Totodată, impresionează prin materialele de foarte bună calitate, care nu par să se zgârie sau să se mătuiască după o utilizare îndelungată.

Fără să vreau, l-am trecut și prin câteva drop test-uri, iar cei îngrijorați de rezistența sticlei pot răsufla ușurați. Aceasta nu s-a spart nici după câteva căzături zdravene pe materiale dure Printre principalele surprize ale acestui model se numără și ecranul color, cu diagonală relativ mare și amplasat pe lateral. Ecranul aduce un contrast decent, unghiuri de vizualizare suficient de bune încât să nu afecteze lizibilitatea ecranului într-o utilizare normale și un nivel de luminozitate ridicat, lucru care permite utilizarea fără probleme chiar și în bătaia directă a razelor solare. Ca și funcționalitate nu este la fel de avansat precum un mod electronic de top, însă prezintă unele avantaje importante față de un device POD obișnuit.

Are putere reglabilă în intervalul 1 – 40 wați și afișează cu o precizie destul de bună nivelul de încărcare al acumulatorului, rezistența coil-ului, precum și tensiunea livrată. În plus, dacă doriți să vă limitați intake-ul de nicotină, SMOK Fetch vine inclusiv cu un puff counter. Alături de display, pe partea frontală mai avem butonul de declanșare/pornire/oprire/blocare, precum și două taste, plus și minus, pentru ajustarea puterii sau a culorii predominante afișate pe display.

Principiul de operare este cel obișnuit SMOK, foarte simplu de altfel: cinci apăsări succesive pentru pornirea și oprirea dispozitivului, trei apăsări pentru blocarea tastelor și o apăsare pentru declanșare (limitată la opt secunde pentru protecție). Că tot am adus în discuțiile protecțiile, alături de protecția pentru timpul de fire, SMOK Fetch mai are și protecții pentru supraîncălzire, scurtcircuit și supradescărcarea acumulatorului.  De asemenea, SMOK Fetch se laudă și cu un timp declanșare de doar 0.001 secunde. Ajustarea puterii se face în funcție de preferințe, însă trebuie să țineți cont de recomandările oferite de producător pentru fiecare coil în parte. La prima vedere poate părea un pic mai complicat pentru un dispozitiv POD, mai ales pentru un începător, însă informațiile sunt foarte ușor accesibile pe site-ul producătorului. De exemplu, pentru coil-ul Nord 0.6 Ohm, producătorul menționează o putere optimă de 20 wați.

Portul microUSB este situat tot pe lateral, sub butoanele de ajustare. Din punctul meu de vedere, amplasarea este excelentă, dispozitivul putând fi încărcat atât pe verticală, cât și pe orizontală. Încărcarea se realizează printr-un alimentator USB (sau port USB de la calculator) și, din spusele producătorului, poate urca la un curent de până la 1.2 A. Țineți cont că nu veți obține un avantaj sesizabil dacă utilizați un încărcător mai rapid de 1.2 A, însă, chiar și așa, fast charging-ul promovat de producător este de-a dreptul rapid. Acumulatorul de 1200 mAh se încarcă de la 0 la 100% în aproximativ 55 și partea cea mai bună e că puteți utiliza dispozitivul chiar și pe parcursul încărcării. Cât despre autonomie, rezultatele pot varia simțitor în funcție de rezistanța coil-urilor utilizate, de puterea selectată, dar și de regimul de utilizare și de temperatura ambientală. Cu coil-ul RPM Mesh 0.4 Ohm, utilizat la puterea recomandată de 25 wați și într-un regim mediu spre intensiv bateria a rezistat binișor pragului de o zi de utilizare. Pe coil-ul Nord DC 0.6 Ohm, la o putere de 20 wați, autonomia este chiar mai bună și nu vă va crea probleme nici măcar daca obișnuiți să chain vape toată ziua.

Din cauza faptului că în unele regiuni coil-urile ajung cu întârziere sau au constant probleme de disponibilitate, SMOK a venit cu o rezolvare îngenioasă. Pe lângă noua generație de coil-uri RPM, Fetch Mini suportă și toate coil-urile din seria Nord. Astfel, utilizatorii au acces mai ușor și mai ieftin la consumabile și au mai multe posibilități de a adapta dispozitivul după bunul plac. Cât despre coil-urile incluse în pachet, că doar pe acestea am apucat să le testez până acum, nu am reușit să le găsesc neajunsuri majore. Coil-urile se fixează în POD fără niciun fel de filet, iar POD-ul se introduce în dispozitiv și este menținut în poziție de un mecanism de blocare cu magneți puternici.

Pentru umplere, POD-urile au un căpăcel cauciucat la bază, relativ ușor de desfăcut și care nu manifestă scurgeri, însă au dezvantajul că la fiecare reumplere trebuie ca POD-ul să fie scos din dispozitiv. După cum se poate vedea și în fotografia de mai sus, nu există niciun element intermediar între contactele dispozitivului și coil, așadar căderile de tensiune sunt minime. De asemenea, ambele piese se îmbină perfect și nu există riscul detașării accidentale, nici măcar în buzunare strâmte. Ar mai fi de menționat că de această dată există două gărui de aerisire, pentru airflow mai bun, și că plasticul utilizat pentru POD este certificat food grade. Cu alte cuvinte, nu există risc de coroziune atunci când sunt utilizate săruri de nicotină (alcaline) și razele UV nu pot afecta structura chimică a lichidelor.

POD-ul cu RPM Mesh 0.4 Ohm are o capacitate de 3.7 ml și este destinat în principal adepților lung inhale. Dispune de o structură mesh aranjată pe verticală, un canal de aerisire destul de larg și, implicit, un volum decent de abur, însă nu se remarcă printr-o aromă excepțional de bună. Coil-ul se declanșează aproape instant, chiar și la o putere de doar 15 wați și se alimentează foarte bine cu lichid, chiar și cu cele vâscoase de tipul 90/10 VPG. Este foarte similar cu ceea ce am întâlnit pe tank-urile starter și pe dispozitivele all-in-one. A rezistat onorabil după o săptămână de chain vaping intensiv, fără urme accentuate de degradare.

POD-ul pentru coil-uri Nord are capacitate tot de 3.7 ml. Coil-ul Nord DC 0.6 Ohm, inclus în pachet, este ceva mai restrictiv decât RPM Mesh 0.4 Ohm, însă nici în categoria coil-urilor mouth to lung nu îl putem încadra.  Volumul de abur este parcă un pic mai scăzut, iar datorită canalului de aerisire mai îngust se poate observa un ușor șuierat la inhale, însă se prezintă ceva mai bine pe partea de aromă. Se alimentează perfect indiferent de tipul de lichid utilizat, inclusiv cu cele vâscoase, și nu apar dry hit-uri sau denaturări ale aromei. De apreciat e și că bumbacul nu se îmbâcsește repede, ba chiar rezistă în jur de două-trei săptămâni de utilizare intensivă.

Concluzie

SMOK Fetch Mini nu aduce doar un design compact și plăcut, ci și performanțe foarte bune în raport cu prețul de achiziție. Este un vaporizator POD versatil, adaptat celor ce caută un setup echilibrat, ușor de întreținut și cât mai ușor de transportat. Dotările și experiența livrată sunt neașteptat de bune pentru această zonă de preț, iar principalele sale noutăți, cum ar fi introducerea unui canal de aerisire suplimentar, sistemul de prindere a POD-ului cu magneți și varietatea în materie de culori, îi conferă un avantaj important în fața principalilor competitori. Este potrivit atât pentru vaperii începători, care nu sunt dispuși să facă investiții serioase într-un setup cu performanțe de top, cât și pentru cei avansați, ce își doresc un dispozitiv bun pentru ieșirile în oraș.

SMOK Fetch Mini este disponibil în două versiuni, cu laterale realizate din sticlă sau din acrylic, ambele cu propriile variante de culoare. Pe acrilic avem Fluid Purple, Fluid Green, Fluid Blue, Fluid Gold și Fluid Red, iar pe sticlă Black, Green, Orange, Blue și Brown. Versiunea prezentată în cadrul articolului este cea din sticlă și costă 36 dolari, fără TVA, la Fasttech (aprox. 155 Lei).

  • Rating
5.0