Carl Pei, CEO-ul OnePlus, confirma ca OnePlus 6 va avea „breton”

By | Mar 29, 2018

Carl Pei, CEO-ul OnePlus, a confirmat in mod oficial ca OnePlus 6 va avea un ecran decupat in stilul iPhone X. Cu toate acestea, Carl a tinut sa mentioneze ca aceasta schimbare nu va afecta cu nimic experienta de utilizare, ecranul avand o forma un pic mai alungita.

Totodata, CEO-ul a sugerat ca pe OnePlus 6 vom vedea cea mai simpatica implementare a notch-ului, acesta avand o dimensiune minuscula de doar 19.62 x 7.69 mm. Probabil vor fi facute unele sacrificii la nivelul camerei foto si nu vom mai primi un LED de notificari ca pe modelele anterioare, insa aceste lucruri vor fi necunoscute pana la momentul lansarii.

Ca o paranteza, bretonul lui OnePlus 6 va fi mai mic decat cel de pe iPhone X, insa mai mare decat pe Essential Phone. Din pacate, OnePlus 6 nu va oferi un sistem avansat de identificare a fetei, asa cum avem pe iPone X, CEO-ul mentionand ca aceste lucruri implica costuri nejustificate si ca senzorul foto se va descurca foarte bine in verificarea elementelor faciale. Mai mult ca sigur, OnePlus 6 va dispune in continuare de scanner de amprenta.

De asemenea, noul model se pare ca va renunta la butoanele de navigare Android, in favoarea gesturilor, exact ca pe iPhone X. Chiar daca viitorul OnePlus 6 pare a fi un telefon foarte similar cu Oppo R15, Carl Pei s-a ferit sa faca vreo referire in acest sens.